Anca Ştie
cel mai nou program de învățare interactivă, axat pe schimbări climatice și eficiență energetică

Problematica încălzirii globale, conturată ca o consecință directă a poluării excesive si a exploatarii necontrolate a resurselor planetei, este în prezent o amenințare reală și un subiect intens dezbătut în plan internațional. Cu toate acestea, protejarea mediului și a planetei nu a fost încă introdusă ca obiect de studiu de sine stătător  în aria curriculară din învățământul românesc. În plus, în privința colectării selective, si a reciclării bateriilor, România este mult în urma altor state europene, una dintre cauze fiind gradul insuficient de  informare a populației, care, într-un procent foarte ridicat, continuă să arunce resturile menajere laolaltă cu bateriile sau alte materiale reciclabile. Pentru a diminua acest fenomen distructiv, Asociația SNRB a lansat Anca Stie în cadrul căruia va oferim informații utile, în mod interactiv și aplicat, pe înțelesul tuturor.

Oricine poate adresa întrebări și poate primi răspunsuri despre tot ce înseamnă reciclare, mediu și protejarea acestuia. Site-ul este o interfață interactivă pe care oamenii o pot folosi pentru a se informa corespunzător și a primi orice informații de la Anca, un personaj care deține toate răspunsurile.

Asociatia Sistemul National de reciclare a Bateriilor (SNRB) este o organizație care preia responsabilitatea producatorilor in ceea ce priveste managementul deseurilor de baterii si acumulatori. De la bateria termometrului digital până la bateria mașinii tale. ( detalii aici https://www.snrb.org/ ). Prin inițiativele pe care le are, Asociația urmărește să  atragă copiii în proiecte în cadrul cărora își dezvoltă abilități de argumentare, de cercetare și dezbatere, dar se și informează corespunzător, devenind pe deplin conștienți față de nevoia impetuoasă de a stopa fenomenul de distrugere a planetei, care în prezent pare de neoprit.
Așadar, dacă sănătatea voastră și a celor din jur este importantă pentru voi, dacă vreți să le asigurați copiilor voștri șansa de a trăi o viață lungă și fericită pe o planetă locuibilă, rămâneți aproape de SNRB și implicați-vă activ în promovarea mesajelor și a evenimentelor pe care acesta le inițiază, având astfel o contribuție semnificativă la crearea lumii mai bune la care visăm toți.